Un pendul, o voce gravă și un voluntar care face pe scenă lucruri de care se va rușina: cam așa arată hipnoza pentru cine o știe din filme și spectacole. Hipnoza terapeutică este altceva. Este o stare de atenție focalizată, folosită de un specialist ca instrument de lucru, în care omul rămâne conștient, iar cercetarea îi susține doar o parte dintre utilizări.
Scepticismul este o poziție sănătoasă față de un subiect încărcat de exagerări. Rândurile următoare iau pe rând ideile greșite care circulă frecvent și le pun alături de explicațiile publicate de Psiholog Anca Oltean, psiholog din Cluj-Napoca cu formare în hipnoză terapeutică, inclusiv acolo unde dovezile sunt subțiri.
Ce este, de fapt, starea hipnotică
Site-ul citează definiția Diviziei 30 a Asociației Americane de Psihologie: hipnoza este o stare a conștiinței care presupune atenție focalizată, o conștientizare redusă a stimulilor periferici și o capacitate crescută de a răspunde la sugestie. Trei elemente, niciunul spectaculos. Nu este somn, deși numele trimite la cuvântul grecesc pentru somn, și nu are legătură cu numerele de pe scenă, construite pentru amuzamentul publicului.
O comparație de pe site ajută: starea seamănă cu momentul în care cineva este atât de absorbit de o carte bună, încât nu mai aude televizorul din camera alăturată. Atenția s-a strâns într-un singur punct, iar restul a trecut în plan secund. Aproape oricine trece prin asemenea momente, fără să le dea vreun nume.
„Omul pierde controlul”
Teama pomenită de aproape toți cei care întreabă despre hipnoză este că ar putea fi făcuți să spună ori să facă ceva împotriva voinței lor. Explicația de pe site merge în sens opus: clientul rămâne conștient și în control pe tot parcursul ședinței. Aude ce i se spune, își amintește ce s-a întâmplat și poate întrerupe exercițiul oricând. Sugestiile nu sunt ordine, ci formulări construite împreună cu psihologul, pornind de la obiectivele discutate dinainte.
Impresia contrară vine de la spectacole, unde regia are alt scop. Pe scenă urcă voluntari dispuși să intre în joc, iar sala așteaptă să râdă. Într-un cabinet nu există public, iar scopul exercițiului este stabilit chiar de cel care îl face.
„Există riscul de a rămâne blocat în transă”
A doua temere sună cam așa: și dacă starea nu se mai termină? Pe site se arată că nu există cazuri documentate de persoane rămase blocate în hipnoză. Starea este descrisă ca o variație naturală a atenției, din care omul iese singur, la fel cum ridică privirea din carte când sună cineva la ușă. Fără vocea care ghidează exercițiul, atenția se întoarce de la sine la ce se petrece în jur.
Finalul unei ședințe nu are nimic dramatic. Psihologul readuce treptat atenția clientului către încăpere, iar apoi urmează o discuție despre cum a fost experiența. Senzația seamănă mai degrabă cu ieșirea dintr-o relaxare adâncă decât cu trezirea dintr-un somn greu.
„Funcționează doar la oamenii slabi sau sugestionabili”
Ideea că hipnoza „prinde” numai la firile slabe circulă de multă vreme. Potrivit site-ului, receptivitatea la hipnoză este o trăsătură care variază de la om la om și nu are legătură nici cu inteligența, nici cu tăria de caracter. Unii oameni intră ușor în această stare, alții mai greu, cam așa cum unii se lasă absorbiți de un film, iar alții rămân cu gândul la lista de cumpărături.
Din această variație decurge o consecință practică: metoda nu se potrivește tuturor în aceeași măsură. Un specialist atent o spune de la început și nu insistă acolo unde omul nu răspunde la acest fel de lucru. Receptivitatea scăzută nu este un defect, la fel cum cea ridicată nu este o slăbiciune.
„E un fel de magie”
La capătul opus scepticismului stă credința că hipnoza poate rezolva orice, repede. Site-ul o temperează: hipnoza clinică este studiată de zeci de ani, însă cercetarea nu susține promisiuni miraculoase. Tabloul, așa cum este rezumat acolo, arată astfel:
- dovezi bune pentru unele utilizări, cum sunt durerea și anxietatea, mai ales în combinație cu alte intervenții psihologice;
- dovezi insuficiente pentru altele, de exemplu renunțarea la fumat, potrivit unei analize Cochrane citate de site;
- nicio acoperire pentru promisiunile de schimbare rapidă și sigură, oricare ar fi problema.
Faptul că un psiholog scrie negru pe alb unde se oprește dovada este un reper util pentru cititor. Cine se gândește la hipnoză pentru renunțarea la fumat are astfel un punct de plecare realist pentru discuția cu specialistul.
Când hipnoza nu este o alegere potrivită
Există și situații în care metoda este, de regulă, nepotrivită: tulburările psihotice, tulburările disociative și criza acută. Din acest motiv, lucrul nu începe cu exercițiul în sine, ci cu o discuție de evaluare, în care psihologul vede ce îl aduce pe client și dacă hipnoza are sens în cazul lui.
O a doua limită privește medicina. Hipnoza nu înlocuiește diagnosticul și tratamentul medical. Cine are o durere fără explicație merge întâi la medic; abia apoi, alături de tratamentul stabilit de acesta, se poate discuta despre un instrument psihologic. Rezultatele diferă de la o persoană la alta și nu pot fi promise dinainte.
Locul hipnozei într-un cabinet de psihologie
Psiholog Anca Oltean folosește hipnoza ca instrument complementar, integrat cu terapia cognitiv-comportamentală, nu ca metodă de sine stătătoare. Formarea indicată pe site este un curs intensiv de hipnoză, nivelurile 1 și 2, adăugat specializării în psihologie clinică. O ședință durează până la 90 de minute și poate avea loc la cabinet sau online, iar numărul întâlnirilor se stabilește după prima discuție.
Cei care vor să parcurgă argumentele pe îndelete, cu sursele citate, le găsesc în articolul despre miturile și adevărurile hipnozei terapeutice, publicat pe site-ul Psiholog Anca Oltean. Cititorul sceptic nu are de ce să renunțe la scepticism. Îl poate folosi însă pentru întrebări precise, puse într-o discuție de evaluare: pentru ce obiectiv, cu ce dovezi și în ce condiții. Răspunsul depinde de fiecare situație și aparține specialistului.
