Mononucleoza infecțioasă, numită popular „boala sărutului”, este o infecție virală transmisă în principal prin salivă, cel mai des cauzată de virusul Epstein-Barr. Se manifestă prin oboseală marcată, febră, dureri în gât și ganglioni măriți și se vindecă de obicei de la sine în câteva săptămâni. Particularitatea ei este oboseala care poate persista mai mult decât celelalte simptome și riscul legat de splina mărită.
Cum se transmite mononucleoza?
Mononucleoza se transmite mai ales prin contact cu saliva unei persoane infectate: sărut, pahare și tacâmuri folosite în comun, periuțe de dinți sau mâncare gustată din aceeași lingură. Mai rar, virusul se poate transmite prin alte fluide ale corpului.
Virusul este foarte răspândit. Cei mai mulți oameni se infectează încă din copilărie, când boala trece adesea neobservată sau seamănă cu o răceală. Forma tipică, cu oboseală și febră, apare mai ales la adolescenți și la adulții tineri care nu au întâlnit virusul până atunci. După infecție, virusul rămâne în organism în stare latentă, iar saliva poate conține virus intermitent, chiar și după vindecare.
Care sunt simptomele mononucleozei?
Simptomele mononucleozei apar de obicei la 4–6 săptămâni după contactul cu virusul, iar cele mai frecvente sunt:
- oboseală intensă, disproporționată față de activitate;
- febră;
- dureri puternice în gât, uneori cu depuneri albicioase pe amigdale;
- ganglioni umflați și sensibili, mai ales la nivelul gâtului;
- dureri de cap și de mușchi;
- splină sau ficat ușor mărite, observate la consultul medical;
- uneori, o erupție pe piele.
Diagnosticul îl pune medicul, pe baza examinării și a analizelor de sânge, care pot include hemoleucograma și teste pentru anticorpi. Durerea în gât seamănă cu cea din angina bacteriană, de aceea consultul este necesar.
Cât durează mononucleoza?
Mononucleoza durează de regulă 2–4 săptămâni în faza acută, însă oboseala poate continua câteva săptămâni, iar la unele persoane câteva luni. Etapele de mai jos sunt orientative și diferă de la om la om:
| Etapă | Durată orientativă | Ce se întâmplă |
|---|---|---|
| Incubație | 4–6 săptămâni | Fără simptome, după contactul cu virusul |
| Faza acută | 2–4 săptămâni | Febră, gât dureros, ganglioni măriți |
| Convalescență | De la câteva săptămâni la câteva luni | Oboseală care scade treptat |
| Revenirea la sport de contact | Cel puțin 3–4 săptămâni de la debut, cu acordul medicului | Splina trebuie să revină la normal |
De ce se evită efortul fizic intens?
Efortul fizic intens se evită pentru că, la mulți bolnavi, splina se mărește și devine mai fragilă, iar o lovitură sau o încordare puternică a abdomenului o poate rupe. Ruptura de splină este rară, dar este o urgență medicală. Sporturile de contact, ridicarea greutăților și activitățile cu risc de lovire în abdomen se reiau doar după ce medicul confirmă că splina a revenit la dimensiuni normale.
Mersul ușor și activitățile obișnuite din casă sunt, de obicei, permise pe măsură ce energia revine. Revenirea la antrenament se face treptat, cu sesiuni scurte, iar alimentația din zilele de reluare a mișcării poate urma reperele din articolul despre masa dinaintea și de după o plimbare lungă sau un antrenament ușor.
Cum se îngrijește acasă o persoană cu mononucleoză?
Îngrijirea acasă înseamnă odihnă, lichide suficiente și tratarea simptomelor după indicațiile medicului. Antibioticele nu acționează asupra virusului; unele dintre ele, din familia aminopenicilinelor, pot provoca o erupție pe piele la persoanele cu mononucleoză, motiv pentru care orice tratament se ia doar la recomandarea medicului.
Somnul are un rol important în recuperare, iar câteva obiceiuri utile apar în articolul despre somnul odihnitor în cuplu. Pentru limitarea transmiterii, pe durata bolii se evită sărutul și folosirea în comun a paharelor, tacâmurilor și periuțelor de dinți. Mulți parteneri adulți au întâlnit deja virusul, dar acest lucru nu poate fi știut fără analize.
Când este nevoie de consult medical urgent?
Consultul medical urgent este necesar când apar semne care depășesc evoluția obișnuită a bolii:
- durere bruscă și puternică în partea stângă, sus, a abdomenului;
- dificultăți de respirație sau de înghițire, inclusiv a salivei;
- imposibilitatea de a bea lichide și semne de deshidratare;
- îngălbenirea pielii sau a albului ochilor;
- febră mare care nu scade după câteva zile.
Informațiile de mai sus sunt generale. Evoluția fiecărui caz și momentul revenirii la activitățile obișnuite se stabilesc împreună cu medicul de familie sau cu medicul infecționist. Felul în care partenerii vorbesc despre astfel de situații este abordat și în articolul despre discuțiile despre sănătate în relație.
